Eram un inger in drum spre cer...oamenii urlau ca ma vor si cautau sa imi smulga din aripi ca sa ma opreasca din drum.Ma zbateam...si vedeam franturi de mine sfasiate in tarana.Am fugit..am fugit catre mare sa imi curat de sange si cenusa aripile sfartecate.Dar marea pleaca...se unea cu orizontul si ma lasa in urma pustit si fugar.De ce ma parasea?Plaja atat de pustie acum se transforma in desert.Nici macar scoicile nu mai erau.Mi`as fi dorit sa ma intepe...sa ma raneasca,macar sa stiu ca au ramas acolo.dar cu cat adancem piciorul intalneam doar nisip marunt si rigid care imi zgaria talpa prin mangaieri fierbiti si grotesti.Murdar...ma simteam atat de murdar si de gol...sufletul meu era un vid...Singuratate...intalneam in drumul meu doar chipuri reci si incruntate de marmura.Macar de as fi intalnit un zambet caruia sa ii raspund...chiar daca ar fi fost unul fortat sau fals.Doar nisip si marmura.Nimic sufletesc...nimic profund.Trupul imi era tot mai greu iar cerul atat de departe.Daca as mai fi putut zbura odata macar..daca as m`as fi putut desprinde de acest univers crud.M`am prabusit..iar cenusa aripilor mele s`a rasfirat atat de usor prin nisip.Nici macar sangele prin vene nu l`am mai putut simtii.Doar venin...de parca toti serpii lumii si`ar fi revarsat otrava in mine...
Muream...
marți, 26 august 2008
duminică, 24 august 2008
Gand
Sunt obosita..si mi`e sete de viata..si ma dor..toti oamenii astia ma dor,pentru ca nu mai stiu sa viseze...oare eu mai stiu?
Intr`o zi am construit un castel de nispip pe plaja care semana cu un musuroi..de fapt era un musuroi cu 2 mucuri de tigara in varf dar era musuroiul meu plin de vis si patima si..nisip.Oamenii, adultii l`au calcat in picioare fara macar sa priveasca o fractiune de secunda.Copilasii in zbuciumul lor pueril il ocoleau,cu grija.De ce nu mai stim sa fim copii?
Si de ce numai marea ma primeste mereu cu bratele deschise?
Intr`o zi am construit un castel de nispip pe plaja care semana cu un musuroi..de fapt era un musuroi cu 2 mucuri de tigara in varf dar era musuroiul meu plin de vis si patima si..nisip.Oamenii, adultii l`au calcat in picioare fara macar sa priveasca o fractiune de secunda.Copilasii in zbuciumul lor pueril il ocoleau,cu grija.De ce nu mai stim sa fim copii?
Si de ce numai marea ma primeste mereu cu bratele deschise?
vineri, 15 august 2008
joi, 7 august 2008
mare!
am plecat la mare....iar!cu o sete imensa in suflet!!plec la mare sa`mi "spal sufletul de noroi"!plec!
miercuri, 6 august 2008
Antidrog
Vreau sa va vorbesc despre droguri.Nu despre cele care se vand la colt de strada si in scoli pentru ca probabil stiti mai multe ca mine iar daca nu cu un simplu "Search" pe Google vi se vor deschide sute de pagini pe tema asta.Vreau sa va vorbesc despre drogurile care distrug sufletul,despre drogurile care ne intemniteaza sentimentele si visurile in vidul unei singuratati...
Majoritatea oamenilor ne drogam...ne drogam cu indiferenta atat fata de cei din jur cat si fata de noi insine.De aici incepe autodistrugerea.De aici incepem sa ne divizam interioritatea in sute de bucati pe care mai tarziu sa le vindem ieftin pentru placeri efemere.
Ne drogam cu indiferenta,uitam sa ne bucuram de propria existenta,de o raza de soare si cautam echilibrul refugiindu`ne in vicii.De aici pornesc problemele.Ne e teama sa fim liberi,ne e teama sa evadam.Devenim dependeti de indiferentza,ne hranim cu ea sufletul, mintea, trupul, o aveam in sange, in noi, in fiecare.De cate ori nu am intalnit pritre noi un om cu probleme(consumatori de droguri, alcool)?Am preferat sa trecem mai departe multumiti ca nu suntem noi cel care se prabusete in aceasta prapastie de vicii.De cate ori nu am marginalizat astfel de oameni?ne`am gandit vreodata ca poate tocmai din cauza indiferentei noastre au ajuns aici?Ne`am gandit vreodata ca tocmai lipsa afectiunii te face atat de vulnerabil?Cu ce suntem mai valorosi ca ei?Ca nu suntem singuri?Ca noua inca ne este oferit stropul de afectiune necesar de a nu ne prabusii?De ce nu putem oferii o picatura din acel strop si lor?Pentru ca si noi ne drogam...cu indiferenta
Facem acte caritabile,mergem la orfelinate si aruncam niste bani care uneori nici macar nu ajung acolo unde trebuie. Nici macar o clipa nu am stat pe ganduri ca poate pentru acei copii O imbratisare si o ora alaturi de ei ar insemna mai mult decat toti banii si toate jucariile din lume . Sufletul unui astfel de copil nu poate fi cumparat cu bani..Nu ne`am gandit niciodata cat poate conta o clipa de afectiune pentru un om care nu a simtit niciodata asta.Si stiti de ce?pentru ca suntem prea prinsi in sevrajul indiferentei!
Majoritatea oamenilor ne drogam...ne drogam cu indiferenta atat fata de cei din jur cat si fata de noi insine.De aici incepe autodistrugerea.De aici incepem sa ne divizam interioritatea in sute de bucati pe care mai tarziu sa le vindem ieftin pentru placeri efemere.
Ne drogam cu indiferenta,uitam sa ne bucuram de propria existenta,de o raza de soare si cautam echilibrul refugiindu`ne in vicii.De aici pornesc problemele.Ne e teama sa fim liberi,ne e teama sa evadam.Devenim dependeti de indiferentza,ne hranim cu ea sufletul, mintea, trupul, o aveam in sange, in noi, in fiecare.De cate ori nu am intalnit pritre noi un om cu probleme(consumatori de droguri, alcool)?Am preferat sa trecem mai departe multumiti ca nu suntem noi cel care se prabusete in aceasta prapastie de vicii.De cate ori nu am marginalizat astfel de oameni?ne`am gandit vreodata ca poate tocmai din cauza indiferentei noastre au ajuns aici?Ne`am gandit vreodata ca tocmai lipsa afectiunii te face atat de vulnerabil?Cu ce suntem mai valorosi ca ei?Ca nu suntem singuri?Ca noua inca ne este oferit stropul de afectiune necesar de a nu ne prabusii?De ce nu putem oferii o picatura din acel strop si lor?Pentru ca si noi ne drogam...cu indiferenta
Facem acte caritabile,mergem la orfelinate si aruncam niste bani care uneori nici macar nu ajung acolo unde trebuie. Nici macar o clipa nu am stat pe ganduri ca poate pentru acei copii O imbratisare si o ora alaturi de ei ar insemna mai mult decat toti banii si toate jucariile din lume . Sufletul unui astfel de copil nu poate fi cumparat cu bani..Nu ne`am gandit niciodata cat poate conta o clipa de afectiune pentru un om care nu a simtit niciodata asta.Si stiti de ce?pentru ca suntem prea prinsi in sevrajul indiferentei!
Abonaţi-vă la:
Postări (Atom)
