The world of indifference

In orasul Nimic mereu e liniste.Masinile merg pe silentios acum.Pe oameni sunetul ii doare.Sunetul le`ar afecta munca si bunul mers al lucrurilor si viata.
Oamenii nu mai au nevoie de prieteni.Au cipurile lor din buzunarul de la piept.Cipurile ii ajuta sa gandeasca,sa lucreze si uneori sunt bune partere la distractii ca jocul de carti sau sahul.Un prieten ar insemna o pierdere de timp.Oamenii din orasul Nimic nu au timp pentru pierderi de timp.
Oamenii nu mai au nevoie sa fie fericiti.Au instalat in cip "programul fericirii".Astfel ii vezi tot timpul trecand cu zambete uriase pe fata.Pe strazi e aglomeratie si uneori se ciocnesc intre ei.Insa nu exista timp de scuze sau pardonuri.Oamenii din orasul Nimic nu au timp pentru pierderi de tim.Ei doar trec mai departe cu mintile cufundate in efigii introduse de cip.
Oamenii l`au ucis pe Dumnezeu.Nu au mai avut timp sau chef ca sa mai creada,Erau prea ocupati cu cipurile lor.
Ingerii au cazut si ei.Ii mai vezi uneori zacand pe turnurile cladirilor inalte,cu aripi jumulite si imbaiate in norori si cianura.Alta data ii mai intalneai prin gari si metrouri cantand la harpe ruginite pentru trecatorii carora inca le mai pasa.Insa, starpiturile,au fost prinse si alungate.Pe oamenii din orasul Nimic sunetul ii doare.
Oamenii nu mai au nevoie de hrana.Ei isi astupa foamea in oceanul de indiferenta de la capatul orasului.Tot aici,pe mal s`au gasit si primele cipuri.
De atunci in Orasul Nimic mereu e liniste......