hey`..cu acest eseu am luat premiu la concursul antidrog...sper sa va placa...:D:D:D
Negura noptii era risipita de primele scantei ale zilei .Razele soarelui ce se nasteau usor din apele marii imbracau cerul in rubin si lumina.
In penumbra ,pe nisipul impregnat de scoici colorate se zaresc 2 trupuri,2 maini unite ,patru ochi ce ratacesc in acest peisaj de poveste .Valurile line ale marii le gadila talpile iar simfonia ei dulce si infinita rasuna parca mai frumos ca niciodata ,acompaniata de zborul neobosit al
pescarusilor .
Ce frumos e!dar ce trist caci e ultimul rasarit pe care il vom
Vedea impreuna ,spuse Ana .
-Ultimul de anul acesta ….o completa Mihai….caci vom ramane mereu prieteni si la anul vei veni aici din nou.
-Da ce bine ca te-ai mutat langa matusa mea caci eu imi petrec fiecare vara aici,insa nu reusisem sa imi fac prieteni.Eram parca doar eu si marea .Iubesc marea,face parte din mine…e raiul meu pe pamant…
-Si eu po ador .Cantecul ei parca ne aduce la viata.
Dupa cateva ore trenul pleca din Constanta iar din vagonul lui Ana ii facea cu mana prietenului sau.
-Sa imi scrii ,apuca sa spuna fata cu un zambet frant ….
Atunci cei doi copii aveau doar paisprezece ani.Timpul a trecut iar zborul lui rapid si neoprit le-a continuat povestea :aceiasi prietenie indistructibila,aceiasi vara,acelasi rasarit,acelasi tren ce pleaca,acelesi scrisori pline de speranta…
Acum implinisera douazeci de ani .Trecusera deja de jumatatea verii iar Ana nu venise.Scrisorile ei incetasera iar vocea ei din telefon suna mult prea rece si nepasatoare .
Mihai inca o astepta .Privea acelasi rasarit ce-I parea trist acum .In sufletul lui stia ca nu o sa vina .Stia ca s-a intamplat ceva .Dar ce?Ce se petrecuse?.Chinuit,tulburat,framantat,bulversat de mii de intrebari,a hotarat sa mearga dupa ea.!
In locul fetei de altadata a intalnit o alta Ana ,mult prea schimbata
-Ce s-a intamplat cu tine?Te-am asteptat,de ce nu ai venit?
-De ce sa vin?Ce sa fac acolo?Aici macar ma distrez!Traiesc viata!
-Dar rasaritul?Marea?Lumea noastra?Cum ramane cu noi?
-Alea erau copilarii ,aici e adevarata distractie.
-Dar….?
-Dar nimic!...Am niste prieteni adevarati si o viata tumultoasa.Daca vrei sa te distrezi ca noi poti incerca sa te integrezi in gasca noastra.
Mihai s-a lasat purtat de Ana si prietenii ei, prin cluburi,discoteci si a constatat cu uimire ca modul de distractie al lor erau drogurile
-Haide incearca si tu!E tare…!ecel mai cool mod de a simti viata…
-Dar Ana ,sunt droguri…!
Esti las daca nu incerci!
Treptat Mihai s-a pierdut si el in aceasta lume ,in acest joc al
drogurilor ,piezand noptile,devenind dependent de o placere de moment ,nestiind cand sa se opreasca, nestiind ca viata nu inseamna doar un moment,ca nu poti raporta viata,universialitatea ,la clipa.
Asta pana cand intr-o seara ,cand o supradoza i-a fost fatala Anei.
Cata durere era in sufletul lui!O pierduse pe ea ,pe cea pe care nu o iubise suficient incat sa o scoata din aceasta lume a placerilor efemere.
-De ce nu am murit si eu?Se intreba.De ce ea?
Desi aceasta experienta la doborat la inceput cu timpul Mihai a reusit sa se ridice,a invatat sa lupte.A mers la dezintoxicare,s-a vindecat,a initiat o campanie antidrog si a impartasit povestea lui si altora.
Negura noptii era rispita de primele scantei ale zilei .Razele soarelui ce sa nasteau usor din din apele marii imbracau cerul in rubin si lumina.Pe nisipul impregnate de scoici si amintri se zareste o umbra .E Mihai ce se pierde in acest peisaj de poveste,ascultand simfonia infinita a marii ,acompaniata de zborul neobosit al pescarusilor…
Inca o asteapta…asteapta plasmuirea ochilor ei atat de stralucitoi,asteapta amitirea ei…
-Unde esti?rasuna glasul sau atat de sfasiitor.Ar mai fi vrut macar o data sa ii vorbeasca,sa mai priveasca o data acel rasarit ce ii unise candva…
Din mana lui cazu usor in apa un trandafir ce incepu sa danseze usor in ritmul valurilor.
-Pentru tine…
Negura noptii era risipita de primele scantei ale zilei .Razele soarelui ce se nasteau usor din apele marii imbracau cerul in rubin si lumina.
In penumbra ,pe nisipul impregnat de scoici colorate se zaresc 2 trupuri,2 maini unite ,patru ochi ce ratacesc in acest peisaj de poveste .Valurile line ale marii le gadila talpile iar simfonia ei dulce si infinita rasuna parca mai frumos ca niciodata ,acompaniata de zborul neobosit al
pescarusilor .Ce frumos e!dar ce trist caci e ultimul rasarit pe care il vom
Vedea impreuna ,spuse Ana .
-Ultimul de anul acesta ….o completa Mihai….caci vom ramane mereu prieteni si la anul vei veni aici din nou.
-Da ce bine ca te-ai mutat langa matusa mea caci eu imi petrec fiecare vara aici,insa nu reusisem sa imi fac prieteni.Eram parca doar eu si marea .Iubesc marea,face parte din mine…e raiul meu pe pamant…
-Si eu po ador .Cantecul ei parca ne aduce la viata.
Dupa cateva ore trenul pleca din Constanta iar din vagonul lui Ana ii facea cu mana prietenului sau.
-Sa imi scrii ,apuca sa spuna fata cu un zambet frant ….
Atunci cei doi copii aveau doar paisprezece ani.Timpul a trecut iar zborul lui rapid si neoprit le-a continuat povestea :aceiasi prietenie indistructibila,aceiasi vara,acelasi rasarit,acelasi tren ce pleaca,acelesi scrisori pline de speranta…
Acum implinisera douazeci de ani .Trecusera deja de jumatatea verii iar Ana nu venise.Scrisorile ei incetasera iar vocea ei din telefon suna mult prea rece si nepasatoare .
Mihai inca o astepta .Privea acelasi rasarit ce-I parea trist acum .In sufletul lui stia ca nu o sa vina .Stia ca s-a intamplat ceva .Dar ce?Ce se petrecuse?.Chinuit,tulburat,framantat,bulversat de mii de intrebari,a hotarat sa mearga dupa ea.!
In locul fetei de altadata a intalnit o alta Ana ,mult prea schimbata
-Ce s-a intamplat cu tine?Te-am asteptat,de ce nu ai venit?
-De ce sa vin?Ce sa fac acolo?Aici macar ma distrez!Traiesc viata!
-Dar rasaritul?Marea?Lumea noastra?Cum ramane cu noi?
-Alea erau copilarii ,aici e adevarata distractie.
-Dar….?
-Dar nimic!...Am niste prieteni adevarati si o viata tumultoasa.Daca vrei sa te distrezi ca noi poti incerca sa te integrezi in gasca noastra.
Mihai s-a lasat purtat de Ana si prietenii ei, prin cluburi,discoteci si a constatat cu uimire ca modul de distractie al lor erau drogurile
-Haide incearca si tu!E tare…!ecel mai cool mod de a simti viata…
-Dar Ana ,sunt droguri…!
Esti las daca nu incerci!
Treptat Mihai s-a pierdut si el in aceasta lume ,in acest joc al
drogurilor ,piezand noptile,devenind dependent de o placere de moment ,nestiind cand sa se opreasca, nestiind ca viata nu inseamna doar un moment,ca nu poti raporta viata,universialitatea ,la clipa.
Asta pana cand intr-o seara ,cand o supradoza i-a fost fatala Anei.
Cata durere era in sufletul lui!O pierduse pe ea ,pe cea pe care nu o iubise suficient incat sa o scoata din aceasta lume a placerilor efemere.
-De ce nu am murit si eu?Se intreba.De ce ea?
Desi aceasta experienta la doborat la inceput cu timpul Mihai a reusit sa se ridice,a invatat sa lupte.A mers la dezintoxicare,s-a vindecat,a initiat o campanie antidrog si a impartasit povestea lui si altora.
Negura noptii era rispita de primele scantei ale zilei .Razele soarelui ce sa nasteau usor din din apele marii imbracau cerul in rubin si lumina.Pe nisipul impregnate de scoici si amintri se zareste o umbra .E Mihai ce se pierde in acest peisaj de poveste,ascultand simfonia infinita a marii ,acompaniata de zborul neobosit al pescarusilor…
Inca o asteapta…asteapta plasmuirea ochilor ei atat de stralucitoi,asteapta amitirea ei…
-Unde esti?rasuna glasul sau atat de sfasiitor.Ar mai fi vrut macar o data sa ii vorbeasca,sa mai priveasca o data acel rasarit ce ii unise candva…
Din mana lui cazu usor in apa un trandafir ce incepu sa danseze usor in ritmul valurilor.
-Pentru tine…
